Am fost domesticiți. Transformate în vite. Hrăniți cu informații procesate, adăpostite în cutii de beton, antrenate să urmeze programele stabilite de alții, condiționate să depindă de sisteme în loc de noi înșine. Dar ceva vechi se mișcă. O inteligență primară care i-a ținut în viață pe strămoșii noștri timp de milenii, instincte pe care le-am îngropat acum sub așa-numita "civilizație". Vânătorul modern nu urmărește animalele, ci urmărește oportunitățile. Nu culege fructe de pădure, ci adună bunuri. El construiește sisteme. Dar instinctele de bază sunt încă aceleași. Încredere în forțele proprii. Conștientizarea resurselor. Recunoașterea modelelor. Evaluarea riscurilor. Acțiune imediată atunci când se ivește ocazia. Culegătorii de vânători nu au așteptat permisiunea de a mânca. Implorați autoritățile unde să găsiți apă sau chiar să implorați hârtie igienică. Nu aveau nevoie de instituții pentru a-și valida strategiile de supraviețuire. Evoca doar instincte reci și dure: adaptate condițiilor și mișcate când era necesar. La asta ne întoarcem. Nu vânătoare și culegere fizică, ci mental. Spiritual. Financiar. Viitorul nu este mai multă civilizație. Este o sălbăticie mai bună.