A spus această poveste pe scenă ieri: În 2019, la un eveniment art-tech din New York, am primit vizita unei muze neașteptate. Un panel de pe scenă se gândea la intersecțiile dintre creativitate și calcul, în timp ce un program de vorbire în text numit Otter AI transcria discuția, cuvintele tastându-se în partea de jos a unui monitor în timp real. Oricât de fermecat am fost de intuițiile oamenilor, m-am trezit hipnotizat de urechea și mâna invizibilă a scribului nostru digital. Frazele au evoluat pe ecran pe măsură ce sunetele ieșeau din gură, capturate și interpretate din mers, apoi rafinate pe măsură ce contextul devenea mai clar. Când unul dintre vorbitori a atins provocările comunicării, Otter a scris: "Limbajul este o pasăre." Apoi s-a corectat rapid: "Limba este o povară." M-am ridicat în poziție verticală. Ce tocmai se întâmplase? O eroare trecătoare, un sughiț digital? Pentru o clipă, tehnologia a depășit transcrierea, inventând metafore... "Limbajul este o pasăre, o povară..." Îmi place această linie. Aliterativ și ironic, foarte comprimat, intens imagistic, plăcut pe limbă și dinți, o încurcătură de sunete viscerale care, împreună, indică ceva dincolo de semnificațiile lor individuale. Limbajul este într-adevăr o pasăre: poate zbura și se poate înalța, poate traversa granițele și poate efectua cele mai complicate manevre cu grație fără efort. Este viu, în aer, sfidând limitele lumești. Ca o pasăre în zbor, limbajul este un spectacol de fluență și uimire, adaptându-se constant la curenții schimbători, zburând prin spațiu și timp. Cu toate acestea, limba este și o povară. Se clatină sub greutatea istoriei, culturii, politicii, definiției, disimulării, tot ceea ce nu putem sau nu vrem să spunem. Este încărcat de așteptări, încărcat cu responsabilitatea de a transmite adevărul într-o lume a dezinformării, a comunicării greșite și a consecințelor. Aripile se rup. Ciocul pocnește. Cântece încă...