Îmi amintesc că am întâlnit pentru prima dată acest comportament la Stanford la începutul anilor '90. Oamenii se apropiau și se alăturau unei conversații, spuneau că au fost ofensați de ceva și apoi se uitau înapoi la tine, așteptându-se la ceva. Poate naiv, nu înțelegeam de ce cuiva i-ar păsa că o altă persoană este jignită, așa că comportamentul m-a nedumerit. Apoi mergeau la o altă conversație și făceau același lucru. Ei primeau adesea scuze, care păreau a fi rezultatul pe care și-l doreau. Dar acești oameni rareori adăugau ceva la conversații sau la comunitate, așa că în timp am învățat să-i evit.