Am fost adânc într-o gaură de iepure aeromecanică eVTOL. Inițial am fost cel mai interesat de Lift + Cruise (L + C) pentru un design cu două locuri, deoarece părea mai simplu din punct de vedere mecanic. Dar după ce am analizat lecțiile de la echipele de la Aurora, Beta, Wisk și Joby, complexitatea ascunsă a devenit foarte reală. Provocarea principală este vibrațiile severe în timpul tranziției la zborul înainte. Sarcinile oscilante pot atinge de ~ 3 ori sarcina constantă, medie. Și pentru că ne bazăm pe tracțiunea diferențială și, prin urmare, pe turația variabilă a elicei pentru control, rotoarele mătură adesea frecvențele care rezonează cu structurile. Acest lucru devine un factor masiv al ciclurilor de stres și al dimensionării structurale. După cum a spus un lider de inginerie eVTOL foarte experimentat despre scalarea prototipurilor: "aerodinamica devine mai ușoară, dar structurile devin mai dificile". Problema mai profundă este decalajul de predicție. Testele la scară mică ratează frecvent probleme critice, cum ar fi rezonanța boom-ului descoperită de una dintre companiile de mai sus. Chiar și atunci când simularea semnalează acest lucru, modelele predictive mai simple pot subestima grav sarcinile reale. O companie a folosit chiar accelerometre pentru a identifica căile de vibrație și problemele în testare. Acest lucru face ca testarea atent instrumentată, la scară completă (sau aproape la scară largă) să fie esențială dacă doriți date cu adevărat fiabile care pot fi evaluate în raport cu predicțiile. Așadar, calea "simplă" L+C necesită stăpânirea stresului repetat de pornire și oprire a elicei de ridicare la fiecare zbor. Rotorele basculante au mai multă complexitate mecanică, dar cel puțin își limitează aerodinamica cea mai dură la un interval de timp mai scurt atunci când rotoarele sunt aproape perpendiculare pe sol. De asemenea, au propriile probleme, dar sunt mai puțin susceptibile să surprindă la sfârșitul ciclului de dezvoltare. Hibrizii obțin unele economii mecanice (mai puține axe de înclinare), dar încă se confruntă cu probleme de vibrații atât pe margine, cât și cu vibrații de parcare. Uitați-vă cum Archer a trebuit să treacă la popii de ridicare cu patru pale, care au o penalizare semnificativă de rezistență și rază, dar reduc sarcinile vibratorii față de popii cu două lame. În cele din urmă, este clar că adevăratul șanț în AAM nu este doar construirea unui prototip zburător, ci este stăpânirea validată a acestor sarcini dinamice pentru a asigura siguranța și fiabilitatea pe termen lung. Respect imens pentru echipele care își publică datele.