Când frica îți taie ego-ul, rămâi într-o stare de tristețe care se simte ca sfârșitul tuturor. Este ca și cum viața s-ar fi prăbușit și nimic nu mai are sens. Dar chiar în acele momente, ceva mai profund începe să se trezească. Începe să se formeze o forță interioară liniștită, susținută de aceeași forță a naturii care odată te-a împins în tristețe. Această transformare începe atunci când îți ancorezi durerea la ceva mai mare decât tine. Ar putea fi divinitatea din tine sau prezența divină care curge prin cei din jurul tău care oferă sprijin emoțional atunci când ai cea mai mare nevoie. În acea predare, se întâmplă ceva profund. Sinele devine un prieten pentru el însuși. Dar înainte de această schimbare, sinele era cel mai mare dușman al său, orbit de ego și deconectat de adevărul său. Numai atunci când ego-ul se rupe, sinele real apare, gata să-ți țină mâna prin întunericul pe care cândva l-a negat.