"Crede în ceva" nu mai funcționează Această ultimă renaștere a NFT-urilor și scandările nostalgice ale OG-urilor care îi îndeamnă pe noii veniți să "așteaptă, nu înțelegi cât de sălbatic poate deveni"... m-au pus pe gânduri. Nu doar despre starea actuală a NFT-urilor, ci și despre mecanica mai largă a credinței în piețele cripto. Mai exact, m-a adus înapoi la o frază care a definit cândva cicluri întregi: Crede în ceva. A fost mai mult decât un slogan. A fost un strigăt de luptă care a surprins spiritul criptomonedelor timpurii: o perioadă în care convingerea direcțională era rară, tribalismul era recompensat, iar a face o alegere, orice alegere, era mai bine decât să stai pe margine. Dar iată problema: nu cred că această expresie mai funcționează. Mai rău, cred că induce în eroare în mediul actual. Din punct de vedere semantic, "crede în ceva" este deschis. Nu cere precizie, ci doar angajament. Sugerează că credința, în sine, are valoare, indiferent de ceea ce este îndreptată. Dar, în practică, fraza a avut întotdeauna o implicație nerostită: nu înseamnă să crezi în nimic, înseamnă să crezi în asta. Această ambiguitate a fost utilă în ciclurile anterioare. Pe atunci, opționalitatea criptomonedelor era scăzută. Au existat doar câteva pariuri viabile. Așa că atunci când cineva spunea să credem în ceva, era un fluier pentru ceea ce toată lumea știa deja: ne rotim cu toții în aceeași meserie. Lichiditatea nu avea unde să meargă. Credința a fost concentrată. Și această concentrare a creat manii. Dar piața de astăzi este diferită. Opționalitatea nu mai este constrânsă, ci explodează. NFT-uri, ALT-uri, memecoins, DeFi, DePIN, AI etc. Fiecare colț al ecosistemului are propria nișă, proprii credincioși și propriul fond de lichidități. În acest tip de mediu, a crede în ceva devine contraproductiv. Fragmentează atenția și sparge capitalul. Toată lumea crede... Dar toată lumea crede în altceva. De aceea nu am văzut încă o manie singulară, dominantă în acest ciclu. Nu pentru că oamenii nu sunt optimiști. Este pentru că credința lor este distribuită. Într-o piață definită de hiper-alegere, credința fără direcție duce la difuzie, nu la concentrare. Și fără concentrare, nu există o buclă de feedback de hype, FOMO și reflexivitate.... doar buzunare de entuziasm localizat. Dacă vrem să vedem o verticală în toată regula, o adevărată supernovă a lichidității, meta-ul trebuie să treacă de la a crede în ceva la a crede în ASTA. Nu metaforic. Literalmente. ACESTA trebuie să fie clar identificabil. Un nou sector, un nou primitiv, o nouă poveste. Pentru că numai atunci se pot sincroniza atenția și capitalul. Abia atunci intervine reflexivitatea. Abia atunci obținem genul de nebunie coordonată care marchează fiecare mare vârf. Nu este nimic mai frumos decât un nou meta la apogeul maniei sale. Pentru o scurtă clipă, toată lumea vede același "asta". Și, pentru prima dată, toți cred în asta împreună. Să sperăm că vom obține asta înainte de sfârșitul ciclului.