*Cu o lună înainte de a împlini 95 de ani, Patricia Routledge a scris ceva care încă răsună cu blândețe:* "Voi împlini 95 de ani lunea viitoare. În anii mei de tinerețe, eram adesea plin de îngrijorare – îngrijorare că nu sunt suficient de bună, că nimeni nu mă va mai distribui, că nu mă voi ridica la înălțimea speranțelor mamei mele. Dar aceste zile încep în pace și se termină în recunoștință." ** Viața mea nu a prins contur până la patruzeci de ani. Am lucrat constant – pe scene de provincie, în piese de radio, în producții din West End – dar de multe ori mă simțeam în derivă, ca și cum aș fi căutat o casă în mine pe care nu o găsisem prea mult. La 50 de ani, am acceptat un rol de televiziune cu care mulți m-au asociat mai târziu – Hyacinth Bucket, din Keeping Up Appearances. M-am gândit că va fi un mic rol dintr-o serie mică. Nu mi-am imaginat niciodată că mă va duce în sufrageria și inimile oamenilor din întreaga lume. Și, sincer, acel rol m-a învățat să-mi accept propriile ciudățenii. A vindecat ceva în mine. La 60 de ani, am început să învăț italiana – nu pentru muncă, ci pentru a putea cânta operă în limba maternă. De asemenea, am învățat cum să trăiesc singur fără să mă simt singur. Citesc poezii cu voce tare în fiecare seară, nu pentru a-mi perfecționa dicția, ci pentru a-mi liniști sufletul. La 70 de ani, m-am întors pe scena shakespeariană – ceva ce credeam cândva că am îmbătrânit. Dar de data aceasta, nu am avut nimic de dovedit. Am stat pe acele panouri cu liniște, iar publicul a simțit asta. Nu mai cântam. Pur și simplu eram. La 80 de ani, m-am apucat de pictură în acuarelă. Am pictat flori din grădina mea, pălării vechi din tinerețe și fețe pe care mi le aminteam de la metroul londonez. Fiecare tablou a fost o amintire liniștită făcută vizibilă. Acum, la 95 de ani, scriu scrisori de mână. Învăț să coc pâine de secară. Încă respir adânc în fiecare dimineață. Încă ador râsul – deși nu mai încerc să fac pe nimeni să râdă. Iubesc liniștea mai mult ca niciodată. **Scriu asta pentru a vă spune ceva simplu:** **Îmbătrânirea nu este actul de încheiere. Poate fi cel mai rafinat capitol – dacă te lași să înflorești din nou. Lăsați acești ani să fie *anii voștri de comoară*. Nu trebuie să fii faimos. Nu trebuie să fii impecabil. Trebuie doar să te prezinți – pe deplin – pentru viața care este încă a ta. *Cu dragoste și blândețe,* — Patricia Routledge