Deși nu a fost discutat în mod deschis, cred cu tărie că un obiectiv central, dar ascuns al acestor acorduri comerciale este de a împinge în mod intenționat dolarul american în scădere în comparație cu alte monede fiduciare majore. O posibilă pârghie pentru a sprijini acest efort ar putea fi Japonia care să permită ratelor dobânzilor pe termen lung să crească în raport cu randamentele din SUA. Rețineți că doar aproximativ o zecime din datoria Japoniei este legată de scadențe de 20 de ani sau mai mult. De asemenea, nu m-ar surprinde dacă o mare parte din angajamentul de capital de 550 de miliarde de dolari pe care Japonia l-a anunțat recent – fără a specifica un calendar – vine în cele din urmă sub formă de achiziții de titluri de trezorerie, contribuind la scăderea randamentelor americane. Deși este deja cel mai mare deținător, deținerile de trezorerie ale Japoniei au rămas practic neschimbate de peste un deceniu. Nu cred că este vorba doar despre Japonia sau yen. Chiar și după cea mai slabă performanță de la începutul anilor 1970, dolarul american rămâne semnificativ supraevaluat după standardele istorice – iar o scădere semnificativă este probabil o ajustare necesară pentru a ajuta la corectarea dezechilibrului comercial sever cu care se confruntă în prezent SUA.